Șapirograful, mimeograful sau multiplicatorul cu șabloane este o presă pentru tipărire cu preț redus, formată dintr-un cilindru înfășurat cu o pânză îmbibată cu cerneală și care funcționează prin forțarea cernelii printr-un șablon pe hârtie.
Împreună cu multiplicatoarele spirit și hectografele, șapirografele au fost pentru multe decenii folosite pentru a tipări lucrările de necesitate momentană adiacente muncii de birou, materialelor sălilor de clasă și buletinelor bisericești. Au fost de asemenea de o importanță majoră dezvoltării fanzinelor timpurii deoarece costul lor scăzut și disponibilitatea a permis publicarea scrierilor amatorilor. Aceste tehnologii au început să fie înlocuite de fotocopiatoare și tipare ofset ieftine la sfârșitul anilor 1960.
Deși în cantități medii, șapirografele rămân mai economice și eficiente energetic, imprimarea ofset și fotocopierea, mai ușoare de folosit, au înlocuit șapirografia aproape complet în țările dezvoltate. Mașinile șapirograf continuă să fie folosite în țările în curs de dezvoltare deoarece reprezintă o tehnologie simplă, ieftină și robustă. Multe șapirografe pot fi acționate manual printr-o manivelă, prin urmare nu necesită electricitate.
Thomas Edison a primit patentul SU 180.857 pentru „imprimare autografică” pe 8 august 1876. Patentul acoperea stiloul electric, folosit pentru realizarea șablonului, și presa multiplicatoare plană. În 1880 Edison a obținut un alt patent, SU 224.665: „metodă de executare a șabloanelor autografice pentru imprimare”, care acoperea realizarea șabloanelor folosind un suport pentru coli, o placă de metal canelată pe care era pus șablonul și prin care se perfora șablonul atunci când se scria pe el cu un stilou bont de metal.
Cuvântul „mimeograf” a fost folosit pentru prima dată de către Albert Blake Dick când a licențiat patentele lui Edison în 1887.
Dick a primit numărul de înregistrare a mărcii 0356815 pentru termenul „mimeograf” în Oficiul de Patente al SU. Este actualmente listat ca o intrare expirată dar indică A.B. Dick Companydin Chicago ca deținător al numelui.
De-a lungul timpului, termenul a devenit generic și este acum un exemplu al unei mărci înregistrate generalizate. „Roneograf” sau „mașină Roneo” a fost o altă marcă înregistrată folosită ca denumire pentru mașinile șapirograf, numele fiind o abreviere a Rotary Neostyle.
Alte persoane care au lucrat concomitent la dezvoltarea multiplicării cu șabloane au fostEugenio de Zaccato și David Gestetner, ambii în Marea Britanie. Acolo aceste mașini erau cel mai adesea numite „duplicatori”, deși predominanța lui Gestetner și Roneo pe piața RU a însemnat că unii oameni le denumeau după numele unuia dintre acești doi fabricanți.
În 1891, Gestetner a patentat Ciclostilul. Aceasta a fost una dintre primele mașini rotative care a păstrat platforma ce trecea înainte și înapoi pe sub rolele cu cerneală. Această invenție a făcut posibile reproducerile mai rapide și mai automate din moment ce paginile erau produse și mișcate de către role, spre deosebire de presarea câte unei singure foi odată.
Până în 1900, două tipuri principale de șapirografe intraseră în uz: o mașină cu un singur tambur și una cu două tambure; prima folosea un singur tambur pentru transferul cernelii pe șablon iar cea din urmă folosea două tambure și ecrane de mătase pentru a transfera cerneala pe șabloane. Mașina cu un singur tambur (de exemplu Roneo) putea fi folosită cu ușurință pentru lucrări multicolore prin schimbarea tamburului – fiecare dintre acestea conținând cerneală de o culoare diferită. Acest procedeu era folosit pentru petele de culoare din titlul ziarelor. Culorile nu puteau fi amestecate.
Șapirograful a devenit popular deoarece era mult mai ieftin decât imprimarea tradițională – nu presupunea culegerea caracterelor sau muncă calificată. Un singur individ cu o mașină de scris și echipamentul necesar a devenit realmente propria sa imprimerie, ceea ce a permis o mai largă circulație a materialului tipărit.
Mediul de transfer al imaginii este un șablon făcut din hârtie de dud cerată. Această coală cerată flexibilă este susținută de o coală de carton rigidă, colile fiind atașate la capătul superior.
Odată pregătit, șablonul este înfășurat pe tamburul umplut cu cerneală all mașinii rotative. Atunci când o foaie goală de hârtie este trasă printre tamburul rotativ și o rolă presantă, cerneala este forțată prin orificiile șablonului și transpusă pe hârtie. Mașinile plane timpurii foloseau un fel de racletă pentru a împrăștia cerneala în mod egal de-a lungul suprafeței dorsale a șablonului sau ecranului de mătase, procedeu folosit în serigrafie.