Ce presupune imprimarea 3D?
Imprimarea 3D este un proces folosit de câteva decenii în industrie, unde mai poartă numele de "prototipare rapidă". Această tehnologie a apărut în anii '80, fiind folosită iniţial de companiile cu bugete masive, precum cele din industria aerospaţială, sau de echipele de Formula 1.
Acestea funcţionează într-un mod similar imprimantelor obişnuite, folosind în loc de cerneală diferite materiale (de la plastic la argint sau chiar la titaniu) pe care le «imprimă» în straturi succesive, construind astfel un obiect.
Imprimantele 3D permit designerilor să producă într-un timp foarte scurt un prototip. Astfel, acesta poate fi testat şi remodelat rapid, fiind redus considerabil timpul necesar pentru a trece de la etapa de prototip la cea de produs finit.
Spre exemplu, constructorii de maşini de Formula 1 puteau crea cu ajutorul aparatelor de prototipare rapidă componente cu forme extrem de precise precum spoilerele. Producţia acestor piese complexe prin metode clasice putea dura câteva săptămâni, însă folosirea imprimantelor 3D reducea această perioadă la doar 48 de ore. Astfel, timpul câştigat permitea producătorilor să testeze mai multe variante ale componentelor şi să ajungă la versiunea finală mult mai repede.
Un alt avantaj al folosirii imprimantelor 3D este capacitatea lor de a produce forme imposibil de creat cu ajutorul tehnicilor de producţie în masă. Acest lucru permite companiilor să apeleze la biomimetism, copiind formele prezente în natură pentru a obţine produse mai eficiente cu costuri mai mici. Un astfel de exemplu vine de la MIT, unde cercetătorii conduşi de Neri Oxman au folosit o imprimantă 3D pentru realiza cel mai uşor şi totodată cel mai rezistent stâlp de beton. Pornind de la faptul că tulpina unei plante este formată din filamente verticale de densităţi diferite, Oxman a folosit o imprimantă 3D pentru a tipări o structură formată din filamente de beton cu diferite densităţi.
Astăzi, tehnologia este prezentă în majoritatea laboratoarelor de cercetare deţinute de companiile care produc gadgeturi, fie că este vorba despre aparate de ras, despre cel mai sofisticat smartphone sau chiar despre componentele complexe ale avioanelor. Imprimantele 3D pot produce inclusiv obiecte de dimensiuni mari: în 2011, Urbee a devenit primul automobil ale cărui componente exterioare au fost create integral cu ajutorul unei imprimante 3D.
Tehnologia a progresat enorm în ultimii 20 de ani, astăzi fiind posibilă imprimarea de modele 3D din 40 de tipuri de materiale. Ca urmare a acestui progres, imprimantele 3D nu mai sunt folosite doar pentru crearea de prototipuri, ci chiar pentru produsele finite.
Specialiştii NASA consideră că imprimantele 3D reprezintă o metodă eficientă de producţie a instrumentelor şi pieselor de schimb necesare pentru buna funcţionare a Staţiei Spaţiale Internaţionale. În acest moment, transportul unui kilogram de echipamente către SSI costă aproximativ 20.000 de dolari, astfel că folosirea unei imprimante 3D ar reduce semnificativ costurile. Mai mult, o imprimantă 3D oferă flexibilitate. Unul dintre cercetătorii care colaborează cu NASA în cadrul proiectului imprimării 3D, Gonzalo Martinez, a explicat: "Dacă astronauţii de pe Apollo 13 ar fi avut o imprimantă 3D la bord, celebra frază «Houston, avem o problemă» ar fi fost de fapt «Houston, avem o problemă, trimiteţi un model ca să tipărim instrumentul de care avem nevoie pentru a o rezolva".
În 2011, specialiştii agenţiei spaţiale americane au testat cu succes tipărirea unui instrument (o cheie franceză) în condiţii de gravitaţie zero. Ca urmare, NASA a anunţat că intenţionează să doteze Staţia Spaţială Internaţională cu această tehnologie în 2014.